Analiză și informații pentru PSG Handball v Aix
Sezonul de handbal masculin din Franța – Liqui Moly Starligue – se încheie vineri seara, după disputarea celor opt jocuri din ultima etapă, care vor începe de la ora 21:45. Suntem cu ochii pentru pariuri pe partida PSG – PAUC, una cu miză mare pentru gazde.
Cota aleasă vine din oferta Betano pariuri sportive.
PSG Handball: Forma echipei, știri și statistici
PSG a avut titlul în mână, dar și-a complicat finalul de sezon, după ce a pierdut două jocuri în ultimele șapte etape: 30-32 cu Nantes în deplasare și mai ales 32-33 cu Nimes chiar în cea mai recentă evoluție pe teren propriu. Astfel, a permis echipei Nantes să se apropie la un punct.
Parizienii își au însă destinul în propriile mâini, iar un punct le este suficient pentru a obține un nou titlu de campioni. În caz de egalitate la puncte cu Nantes, formația din capitala Franței are avantajul meciurilor directe.
După eșecul cu Nimes, PSG s-a mobilizat pentru deplasarea cu Creteil și s-a impus cu 41-28. Acesta a fost și cel mai categoric succes din ultimele trei luni și jumătate. În 9 februarie, echipa lui Raul Gonzalez învingea Chartres cu 44-30.
Aspectul inedit al acestei întâlniri este faptul că PSG nu va juca în propria arenă, în Stade Pierre de Coubertin, ci se va muta în Accor Arena (Paris Bercy), cu o capacitate de 15.000 de locuri. Dincolo de ideea de a sărbători câștigarea unui trofeu, evenimentul marchează și ultimul meci al carierei pentru Nikola Karabatic la o echipă de club. Starul francez și-a anunțat retragerea din activitate, după Jocurile Olimpice de la Paris. El pune punct unei cariere impresionante de 22 de ani la seniori, printre altele fiind triplu campion olimpic și cvadruplu campion mondial.
Pe lângă Nikola Karabatic, PSG se mai desparte de încă patru jucători, de Yoann Gibelin, Dominik Mathé, Adama Keita și Sadou Ntanzi.
Aix: Forma echipei, știri și statistici
PAUC (Provence Aix Université Club) nu mai are o miză deosebită pentru această ultima partidă a sezonului. Echipa ocupă locul 8 și se află destul de departe de zona cupelor europene. Singurul calcul pe care îl mai are este dacă va rămâne pe actuala poziție sau va mai coborî una. Singura echipă care mai poate trece în față este St. Raphael. Această formație va juca pe teren propriu cu Chartres.
Aix ajunge la Paris după două înfrângeri, ambele pe teren propriu, cu Toulouse (34-39) și Montpellier (27-29). În acest sezon, oaspeții acestei întâlniri au mai avut două serii de câte trei eșecuri, una în noiembrie 2023, când a înfruntat St. Raphael, PSG și Ivry, iar a doua în martie – aprilie, în jocurile cu Chambery, Nantes și Creteil.
PAUC a avut un randament bun în deplasare pe tot parcursul sezonului, reușind să câștige 50% din meciuri (7 din 14). Cel mai important succes a fost consemnat pe 15 decembrie, la Nantes, 41-37. Este un rezultat care a ajutat și PSG în lupta pentru titlu.
Statistica meciurilor directe PSG Handball v Aix
Paris Saint-Germain și PAUC s-au întâlnit în 23 de meciuri până acum. Gazdele au câștigat 21. În tur, echipa lui Raul Gonzalez s-a impus cu 39-31 în deplasare. Kamil Syprzak a fost cel mai bun marcator, cu 6 goluri. Portarul Jannick Green a contribuit cu 13 intervenții.
Cote pentru PSG Handball v Aix
Trei din ultimele patru meciuri directe au avut cel puțin 69 de goluri la total. Pentru peste 65.5 goluri în această întâlnire, cota este 1.85 în oferta de pariuri Betano.
PSG Handball vs Aix Pont: Handicap Aix + 9.5 goluri
PSG nu se poate relaxa, pentru a nu avea parte de vreo surpriză neașteptată, dar probabil va forța doar atât cât va fi nevoie să obțină victoria și titlul de campioană. Spre final, dacă avantajul va fi liniștitor, nu este exclus ca Raul Gonzalez să ruleze tot lotul. Mai reținem faptul că Aix nu a pierdut niciun meci în deplasare la mai mult de 7 goluri în actuala stagiune. Iar în ultimele două sezoane nu a cedat la o diferență mai mare de 8 goluri în disputele cu PSG. Pariem pe un succes al gazdelor, dar anticipăm că diferența de la final va fi de maximum 9 goluri.
Miza:
7/10
Cota:
1.82
Status:
In desfasurare
PSG Handball vs Aix Pont: +10.5 handicap ghemuri Aix
Un singur meci din ultimele 21 oficiale a câștigat PSG la mai mult de 10 goluri diferență, iar în partidele directe cu adversara de azi au fost multe scoruri destul de strânse și, de asemenea, o singură confruntare din ultimele 8 cu o diferență mai mare de 10 goluri. PSG are nevoie de victorie, dar nu una la un scor mare, așa că, dacă va ajunge la 7-8 goluri în plus față de oponenta de azi, nu cred că va mai forța. Aix este o echipă de mijlocul clasamentului în Franța (locul 8 din 16 competitoare, care nu a pierdut la scoruri mari în acest campionat, maxim la 8 goluri, în turul cu PSG.
Miza:
5/10
Cota:
1.60
Status:
In desfasurare
Source link