Echipa condusă de Diego Simeone a activat clauza de transfer definitiv a internaționalului român, în valoare de 800.000 de euro, iar Horațiu Moldovan a semnat cu Atletico Madrid unde concurează pentru un loc în poartă alături de Jan Oblak.
În decursul celor cinci luni petrecute la Atletico Madrid, portarul român nu a jucat niciun meci oficial, motiv pentru care acum își dorește o nouă provocare.
Horațiu Moldovan a declarat că, în cazul în care va primi o ofertă tentantă dintr-un campionat puternic, va pleca de sub comanda lui Diego Simeone.
“N-am obiceiul să merg în excursii, așa, pe românește. Nu știu sigur dacă plec vara aceasta, depinde de performanțele mele la EURO, depinde de oportunitățile care apar, dar cu siguranță vreau să joc undeva. Fie că plec vara aceasta, fie în iarnă, vreau să părăsesc Atletico Madrid.
Dacă apare o echipă foarte bună dintr-un campionat puternic, atunci vreau să plec. Nu sunt 100% hotărât că plec acum, dar totul depinde de mine, depinde de ce voi face la Campionatul European și după aceea vom vedea ce oferte apar”, a spus Horațiu Moldovan la podcastul “Tare de tot”.
Horațiu Moldovan nu a jucat niciun minut la echipa sa de club de când a făcut “transferul carierei” de la Rapid la Atletico Madrid, ceea ce ar putea să îi coste locul de titular la echipa națională.
“Pe cine aș baga în poartă? Pe Niță, în opinia mea. Am fost coleg cu el la Steaua și este un băiat extraordinar, foarte serios. Este în formă, a apărat meci de meci, muncește intens, are antrenamente remarcabile și este extrem de serios. Am fost coleg cu el de cameră la FCSB și este un băiat extrem de serios, care își vede de treaba lui. De altfel, acum la Gaziantep a fost titularul numărul unu!”, a declarat Adrian Cristea la emisiunea “Emoții Europene”.
Source link