Decizie crucială pentru Louis Munteanu! Declarația italienilor: ”Pot să-l vândă!”

Întors în Italia după doi ani petrecuți sub formă de împrumut la Farul, atacantul poate părăsi echipa viola în această vară.

Întâlnire decisivă între Pietro Chiodi și conducerea Fiorentinei pentru transferul lui Louis Munteanu

Italienii de la fiorentinauno.com au anunțat că săptămâna următoare va fi decisivă pentru viitorul lui Louis Munteanu, fotbalistul dorit atât la cluburi din România precum FCSB, CFR Cluj sau Rapid, dar și la echipe din Serie A sau La Liga.

Espanyol este una dintre echipele care s-ar fi interesat de transferul atacantului român.

1.8 milioane de euro este cota de piață a lui Louis Munteanu, potrivit Transfermarkt.

La mijlocul săptămânii următoare, agentul fotbalistului, Pietro Chiodi, se va afla față în față cu cei din conducerea Fiorentinei și vor stabili echipa la care va ajunge internaționalul român.

”Fiorentina poate decide să îl vândă pe Louis Munteanu pentru a strânge bani. Săptămâna viitoare este programată o întâlnire între conducerea clubului viola și agentul fotbalistului pentru a găsi o soluție potrivită pentru fotbalistul născut în 2002.

Internaționalul român a atras interesul unor echipe din Serie A, dar și din străinătate. Întâlnirea programată la mijlocul săptămânii viitoare va fi decisivă în stabilirea noii sale destinații și pentru strângerea de fonduri pentru Fiorentina pentru următoarele achiziții din mercato”, au scris italienii de la fiorentinauno.com.


Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recent Comments

No comments to show.

T&Cs Apply
Se aplică Termene și Condiții de pe website-ul Organizatorului.

New Casinos
PariuriPlus îți aduce o experiență palpitantă în lumea jocurilor de noroc online, cu o selecție variată de sloturi, jocuri de masă și opțiuni live. Beneficiezi de promoții atractive și de asistență clienți profesionistă. Explorează și câștigă alături de PariuriPlus!

Maxbet Casino - experimentează excitația jocurilor de noroc într-un mediu elegant și modern. Beneficiază de o gamă variată de sloturi, jocuri de masă și pariuri sportive, alături de servicii premium și promoții exclusive.

Favbet Casino îți oferă o experiență captivantă de jocuri de noroc online, cu o gamă variată de sloturi și jocuri de masă, promoții atractive și asistență clienți de încredere. Descoperă distracția și câștigă la Favbet Casino!

Winmasters este un cazinou online de încredere, oferind o gamă variată de jocuri de noroc, inclusiv sloturi video, ruletă și blackjack. Beneficiază de bonusuri generoase și asistență profesională pentru clienți, fiind alegerea perfectă pentru experiențe de joc captivante.

Superbet Casino este un paradis al jocurilor de noroc, unde emoția și adrenalina se întâlnesc. Beneficiind de o varietate bogată de sloturi, jocuri de masă și opțiuni live, cazinoul își atrage clienții cu premii fabuloase și o experiență de neuitat.

Cazinoul Mozart este un sanctuar elegant al jocurilor de noroc, inspirat de rafinamentul și pasiunea muzicală a lui Mozart. Atmosfera rafinată, decorul clasic și gama diversificată de jocuri de cazino creează o experiență distinctă și memorabilă pentru oaspeți.

topcasepariuri.ro
Dreputri de autor ©️ 2024 topcasepariuri.ro.
Decizia ONJN 865/24.04.2024. Interzis persoanelor sub 18 ani.