Turneul Wimbledon are loc în Londra, iar în această analiză voi detalia partida din semifinale dintre Daniil Medvedev și Carlos Alcaraz, urmând să concluzionez cu pariul aferent. Londra este o localitate de 8.8 milioane de locuitori, fondată sub numele de Londinium. Turneul acesta este mare, de grand slam, având un fond de premiere de 50 de milioane de lire sterline. Gazda este complexul All England Lawn Tennis and Croquet Club, care dispune de terenuri acoperite cu o iarbă rapidă, în aer liber. În această fază îi avem pe Musetti, Djokovic, Alcaraz și Medvedev.
Daniil Medvedev: Forma echipei, știri și statistici
Daniil Medvedev este un jucător neafiliat unei țări, de 28 de ani, clasat pe locul 5 ATP. Iar Medvedev trebuie considerat unul dintre jucătorii buni din istoria tenisului, chiar dacă nu este un sportiv legendar. Însă, el este fost număr 1 mondial, o performanță, având în palmares și un grand slam. Probabil putea să obțină mai multe, însă a pierdut dramatic acea finală de Australian Open cu Nadal, când a condus 2-0 scor seturi, iar în start de an a cedat în finala de la Australian Open cu Sinner, iarăși după ce a condus 2-0 scor seturi. Daniil este un sportiv ciudat, care practică un tenis destul de urât. Nu este elegant pe teren, pare dezechilibrat și în contratimp. Însă, de fapt el este un maestru al jocului de pe baseline, apărându-se cu ușurință și trimițând un număr uriaș de mingi înapoi. Nu greșește mult neforțat, iar serviciul îl ajută în momentele grele. Este mare specialist pe terenuri rapide, hard, unde a câștigat aproape toate trofele importante, însă este destul de bun și pe iarbă, anul trecut ajungând în semifinale aici, pierzând chiar cu oponentul de astăzi. Pe zgură în general nu se simte bine, însă are trofeu de Masters la Roma, o mare surpriză. Sezonul trecut a fost unul solid, pe lângă acest titlu de la Roma având trofee la Miami, Dubai, Doha sau Rotterdam. În vara are finală la US Open, în semifinale trecând chiar de oponentul de astăzi, apoi fiind învins clar de Djokovic. Acest scenariu este posibil să se repete. Noul sezon este mediu. Are acea finală de Australian Open, rezultat foarte mare, chiar dacă a pierdut-o în fața lui Sinner. Are finală la Indian Wells, cedată cu oponentul de astăzi, semifinale la Miami, apoi un sezon pe zgură mai degrabă ratat. Nici pe iarbă nu a arătat bine, la Halle fiind învins de Zhang. Aici s-a chinuit în multe meciuri. A avut probleme serioase cu Muller, cu Struff, apoi profitând de retragerea lui Dimitrov. Cu Sinner a jucat 5 seturi, fiind mai bun în general decât oponentul său. Însă, Jannik a acuzat o stare de rău, fiind mult diminuat, așadar succesul trebuie văzut în această notă. În 2024 are finală la Australian Open, semifinale la Dubai, finală la Indian Wells, semifinale la Miami și sferturi de finală la Madrid. Aici:
– 6-3 6-4 6-2 cu Aleksandar Kovacevic (locul 88 ATP), câștigând 81% mingi cu primul serviciu, 59% cu cel secund, oferind 3 mingi de break (3 salvate)
– 7-6 6-7 6-4 7-5 cu Muller (locul 102 ATP), câștigând 74% mingi cu primul serviciu, 60% cu cel secund, oferind 7 mingi de break (5 salvate)
– 6-1 6-3 4-6 7-6 cu Struff (locul 41 ATP), câștigând 79% mingi cu primul servicu, 59% cu cel secund, oferind 4 mingi de break (2 salvate)
– 5-3 cu Dimitrov (locul 10 ATP, scor la care acesta s-a retras), câștigând 64% mingi cu primul serviciu, 67% cu cel secund, oferind 2 mingi de break (1 salvată)
– 6-7 6-4 7-6 2-6 6-3 cu Sinner (locul 1 ATP), câștigând 76% mingi cu primul serviciu, 45% cu cel secund, oferind 6 mingi de break (3 salvate)
Carlos Alcaraz : Forma echipei, știri și statistici
Carlos Alcaraz este un spaniol de 21 de ani, clasat pe locul 3 ATP. Iar Alcaraz este una dintre marile vedete ale circuitului masculin, un sportiv care este apreciat atât de lumea tenisului, însă și în afara sa, de oameni care au tangențe reduse cu sportul. Motivul este faptul că el este esența spectacolului, meci de meci având niște lovituri incredibile, niște secvențe de joc care nu par reale, sau nu par posibile într-o paradigmă umană. Consumă multă energie, aleargă după orice minge, iar talentul său îl ajută să găsească soluții creative. Este deseori comparat cu Big 3, însă Alcaraz mi se pare mai bun ca aceștia. Nu mai productiv, deoarece este greu de crezut că va ajunge la 25 de trofee de grand slam. Însă este mai rapid, mai puternic, având mai multe soluții în atac. Primul serviciu mi se pare încă sub standardele normale, mult sub Big 3 uneori, însă serva a doua, trimisă cu mult kick, este din ce în ce mai eficientă. De fapt, el și-a schimbat tehnica de lovire dacă vorbim despre prima minge, însă momentan nu este 100% confortabil cu aceasta. Carlos deține deja două recorduri incredibile: cel mai tânăr număr 1 mondial din istorie și cel mai tânăr jucător care câștigă turnee de grand slam pe toate cele 3 suprafețe. Acum doi ani are trofeu la US Open, unde l-a învins pe Ruud în finală, anul trecut are trofeu aici, după acea finală epică împotriva lui Djokovic, iar acum o lună s-a impus la Roland Garros, unde a trecut în 5 seturi de Sinner, apoi în 5 seturi de Zverev. În acest ritm, el va rămâne prolific și senzațional și în sezoanele următoare, în mod normal câștigând minim un grand slam pe an. Rămâne problema legată de accidentări, el având multe în ultimii ani, recent având o problemă la antebraț, din cauza căreia a ratat unele turnee importante pe zgură. Sezonul trecut a fost bun, cu trofeu aici, cu titluri la Barcelona sau Madrid. Pe final de an nu a obținut trofee, iar lumea deja începea să-l desconsidere, să-l treacă în planul secund. Nici începutul noului sezon nu a fost prea bun, la Australian Open fiind eliminat destul de devreme, în sferturi, de Zverev. Acolo mi s-a părut că a jucat chiar modest. A revenit cu titlu la Indian Wells, apoi având sferturi de finală la Madrid, într-o perioadă în care era accidentat la antebraț. Cel mai important trofeu a fost Roland Garros, apoi trecând pe iarbă. La Queen’s nu a putut să-și apere trofeul de anul trecut, pierzând destul de rapid cu Draper.
Statistica meciurilor directe Daniil Medvedev v Carlos Alcaraz
În întâlnirile directe scorul este 4-2 pentru Alcaraz, ultima având loc în acest sezon la Indian Wells, când Carlos s-a impus 7-6 6-1.
Cote pentru Daniil Medvedev v Carlos Alcaraz
Cotă bonus oferită la casa de pariuri Superbet: Puteți încerca și 3-2 Alcaraz, la o cotă de 6.00.
Daniil Medvedev vs Carlos Alcaraz Pont: Daniil Medvedev -1.5 handicap duble greșeli
Daniil Medvedev nu a impresionat la acest turneu, însă nici nu a fost modest. A trecut greu de Muller, a avut noroc cu retragerea timpurie a lui Dimitrov, apoi cu starea de rău invocată de Sinner. Serviciul prim i-a mers, însă pe mingea a 2-a a fost nesigur. Astfel, el a comis multe duble greșeli, aici având 5 cu Muller, 5 cu Struff sau 11 cu Sinner, în meciuri lungi. Carlos Alcaraz trebuie să-și ridice nivelul serviciului dacă vrea să se califice în finală. Vine după 3 victorii chinuite, în care serva nu i-a mers, oferind în total nu mai puțin de 33 mingi de break. A recuperat de fiecare dată pe retur, însă astăzi îi va fi greu. Ca duble greșeli el în general stă bine, deși aici are niște cifre mai ridicate: 5 cu Tiafoe, 6 cu Alcaraz și 2 cu Paul. Astăzi mă aștept să fie foarte atent pe serviciu și să încerce să joace des cu primul, calea sigură spre victorie. Consider astfel că Medvedev va comite cu 2+ mai multe duble greșeli decât oponentul său, pronosticul meu mergând pe această idee la o cotă oferită de Superbet.
Source link