După ce echipa lui Carlo Ancelotti a fost dominată complet în prima repriză a meciului, în cea de-a doua repriză, madrilenii s-au dezlănțuit și au reușit să își marcheze de două ori, prin Dani Carvajal (minutul 74) și Vinicius Jr. (minutul 83).
Ilie Dumitrescu a analizat finala de pe Wembley și a mărturisit că a fost impresionat de prestația lui Vinicius Junior, pe care îl consideră cel mai bun jucător din acest sezon din Champions League.
“Vini Jr. m-a impresionat, el este cel mai bun jucător al competiției. Real Madrid a știut să sufere în prima parte și a fost susținută de Vini Jr., care a contribuit foarte mult pe faza defensivă. A făcut o bijuterie de dribling, cred că cel mai frumos din acest sezon, și a ieșit acea fază fixă care a schimbat meciul. Cu maturitate, cu experiență, Real a reușit să marcheze golul doi. O fază fixă a schimbat totul, e o fază lucrată”, a spus Ilie Dumitrescu.
Real Madrid a câștigat al 15-lea trofeu al UEFA Champions League pe Wembley și a adăugat încă o pagină în istoria fotbalului mondial. AC Milan este următoarea echipă în clasamentul celor mai titrate formații din Champions League, cu “doar” șapte trofee.
Source link