Atacantul, care în prezent evoluează la U Cluj, a avut o evoluție impresionantă în acest sezon și l-a convins pe patronul echipei FCSB, care a declarat că fostul jucător de la Dinamo este “pariul său” pentru următoarea stagiune.
În perioada în care va fi la FCSB, Daniel Popa va primi un salariu lunar de 16.000 de euro, cu 4.000 de euro mai mult decât suma pe care o câștiga la U Cluj, conform informațiilor de pe fanatik.ro.
Ilie Dumitrescu l-a lăudat pe Daniel Popa, afirmând că acesta poate fi un câștig pentru echipa FCSB dacă va fi integrat corespunzător în echipă. “Este un jucător care s-a remarcat. Are o dezinvoltură. Dacă te uiți la golurile lui, sunt niște execuții senzaționale. Este un jucător de careu, FCSB nu are un 9 ca el. Are și calități fizice, are potențial în ultimii 20 de metri, cred în acest copil”, a declarat Dumitrescu.
Gigi Becali a dezvăluit că Daniel Popa este “pariul său” și că deja au fost purtate negocieri pentru transferul acestuia la FCSB. “Am spus că vor veni 5-6 jucători, nu? Deocamdată aceștia doi, Kiki și Popa. Popa este pariul meu, o să vedem! E pariul meu, nu costă mult. Îmi plăcea de Popa de când era la Dinamo”, a declarat Becali.
Source link