Polițiștii din Capitală au descoperit o sală clandestină de jocuri de noroc, amenajată într-un imobil din sectorul Centru al Capitalei. Activitatea ilegală era coordonată de un bărbat de 35 de ani, locuitor al Capitalei.
Sala de jocuri funcționa doar pe timp de noapte, atrăgând un număr mare de participanți. Era ascunsă și dotată cu sisteme avansate de securitate, monitorizare video externă și limitare de acces. Pentru a juca, oamenii trebuiau să fie recomandați de prietenii organizatorului și să parieze minim 3.000 de lei.
În timpul acțiunilor, polițiștii au adunat dovezi privind activitatea ilegală și au confiscat o masă de joc, peste 2000 de fișe, cărți de joc și alte materiale legate de activitatea ilegală.
Investigația este în desfășurare pentru a stabili toate circumstanțele și persoanele implicate.
Source link