În presa italiană, s-a vorbit despre faptul că pe lista clubului Como se află Ionuț Radu, portarul care în acest sezon a jucat la Bournemouth, sub formă de împrumut de la Inter.
Ionuț Radu a prins doar cinci meciuri la echipa din Premier League, iar englezii nu intenționează să activeze clauza de cumpărare definitivă, așa că jucătorul român va reveni la Inter, unde mai are contract pentru încă un sezon.
Chiar dacă ar avea șansa să revină în Serie A, Ionuț Radu a refuzat oferta de la Como, motivul fiind simplu – nu dorește să fie rezervă lui Adrian Semper.
“Ionuț Radu nu este convins de Como, acolo unde ar trebui să fie rezervă. Caută o echipă unde să fie titular”, a scris jurnalistul italian Francesco Guerrieri.
Cota de piață a lui Ionuț Radu este de 3 milioane de euro, conform Transfermarkt. În cariera sa, Radu a evoluat pentru echipe precum Inter, Avellino, Genoa, Parma, Cremonese, Auxerre și Bournemouth.
Source link