Mai întâi, FCSB i-a adus pe David Kiki și pe Daniel Popa. Ulterior, campioana a pus sigiliu și pe mutarea lui Marius Ștefănescu de la Sepsi OSK, în ciuda faptului că Laszlo Diosezgi, patronul covăsnenilor, a tot declarat că nu ar vrea să-l lase pe jucător la un club din SuperLiga.
Totuși, acest lucru s-a întâmplat, iar Diosezgi a revenit cu noi dezvăluiri despre transferul lui Ștefănescu la prima clasată. Patronul a mărturisit că Bernd Storck l-a implorat să-l lase pe jucător să plece, dar și ce i-a spus Ștefănescu.
“Acum un lucru e sigur – dacă un jucător vrea să plece, poate pleca prin orice mijloace. Noi degeaba avem contract, jucătorul tot poate. Am stat mult și ne-am gândit. Ne-a implorat Bernd Storck să-l lăsăm să plece, că nu mai e cu capul aici.
Mi-au zis că știu că mi-am dat cuvântul, dar că jucătorul e un tânăr care a cochetat cu naționala României.
Că e vorba de viața lui și că nu sunt un Dumnezeu să nu-l las la FCSB. Ștefănescu mi-a zis că mai bine renunță la fotbal decât să joace tot la noi”, a spus Laszlo Diosezgi, potrivit DigiSport.
Antrenor – Elias Charalambous (confirmat)
Veniri – Marius Ștefănescu (Sepsi OSK / 1.31 milioane de euro), Daniel Popa (FCU Cluj / 300.000 de euro), David Kiki (FCV Farul Constanța / gratis)
Reveniri după împrumuturi – Alexandru Musi (Petrohul), Malcolm Edjouma (Bari), Ovidiu Perianu (FC Buzău), Victor Stancovici (Unirea Dej), Matei Tănasă (FC Buzău)
Plecări – Ovidiu Popescu (FCU Cluj / gratis), Ovidiu Perianu (Unirea Slobozia / împrumutat)
Source link