Pe 4 iunie, după ce a fost confirmată trecerea sa la Real Madrid, Mbappe a declarat, într-o conferință de presă a naționalei Franței, că “în opinia sa, Campionatul European este o competiție foarte complicată, mai dificilă decât Cupa Mondială”. “Toate echipele se cunosc la EURO, suntem obișnuiți să jucăm tot timpul unii împotriva altora, așa că tactic este un fotbal asemănător. Este dificil încă din faza grupelor”, a precizat francezul.
“Este adevărat că la EURO sunt meciuri între cele mai bune echipe din Europa, dar la Cupa Mondială sunt și Argentina, Brazilia, Uruguay și Chile, echipe mari”, a replicat Modric.
“Nu îmi place să fac comparații, dar cred că Mondialul este mai dificil, pentru că sunt echipe din toată lumea. Înțeleg ce a spus Mbappe, dar pentru mine este mai dificilă Cupa Mondială, însă fiecare are părerea sa”, a adăugat mijlocașul croat.
Cuvintele lui Mbappe l-au deranjat inclusiv pe starul Lionel Messi, căpitanul campioanei mondiale Argentina și fost coechipier cu atacantul francez la Paris Saint-Germain.
Kylian Mbappe, în vârstă de 25 de ani, a fost campion mondial în 2018 cu naționala Franței, alături de care a disputat apoi finala și la CM 2022 din Qatar, pierdută de Les Bleus la loviturile de departajare în fața Argentinei. Agerpres
—
Luka Modric, căpitanul selecționatei Croației, l-a contrazis pe francezul Kylian Mbappe, viitorul său coleg de echipă de la Real Madrid, declarând că Cupa Mondială este o competiție mai dificilă decât un Campionat European de fotbal.
Source link