articol scris de Digi Sport
26.06.2024, 13:21
-
Media: Liga Digi Sport, miercuri, 15:30, DGS 1
-
Media: Digi Sport Special, miercuri, 21:00, DGS 1
România va întâlni reprezentativa Slovaciei, miercuri, 26 iunie, de la ora 19:00, în ultima etapă a Grupei E, de la EURO 2024.
Partida dintre cele două formații se joacă miercuri, de la 19:00, și va putea fi urmărită în format LIVE TEXT pe digisport.ro, dar și în aplicația Digi Sport de către abonații Digi România.
Nicolae Stanciu, înainte de România – Slovacia: ”Toate meciurile le abordăm la victorie”
Nicolae Stanciu (31 de ani) a prefațat ultimul duel al României din faza grupelor, de la Campionatul European. Căpitanul echipei naționale a susținut faptul că ”Tricolorii” i-au studiat foarte bine pe slovaci și este nerăbdător să dea piept cu adversarii.
”Până acum cred că am reușit să facem România întreagă să fie mândră de noi. Acum urmează un meci decisiv. Suntem foarte aproape să ne îndeplinim primul obiectiv: să reușim să trecem de faza grupelor. Toată lumea așteaptă meciul și suntem încrezători.
Cu siguranță vom fi pregătiți la ora jocului și sperăm ca după meci să ne bucurăm împreună cu fanii noștri.
La fel a fost și după acele două meciuri amicale. Nu au ieșit așa cum ne-am fi dorit, și la fel am rămas și după victoria cu Ucraina. Și suntem la fel de încrezători și după meciul cu Belgia.
Știm cu toții cât am luptat pe teren, la final le-am strâns mâna pentru că au fost mai buni, dar nu am avut ce să ne reproșăm din acest punct de vedere. Iar cu Slovacia va fi la fel. Ne-am setat un obiectiv, toți suntem pregătiți pentru meciul cu slovacii.
Am analizat Slovacia și o vom mai face. Cu siguranță va fi un meci total diferit față de meciul cu Ucraina și față de meciul cu Belgia. Suntem pregătiți cu toții să dăm tot ce avem mai bun pentru țara noastră și pentru a obține o calificare istorică. Nu ne gândim la ce a fost, meciul cu Belgia este istorie deja.
Nu aruncăm vina pe cineva după un meci mai puțin reușit, toți suntem o echipă și atunci când câștigăm și atunci când pierdem.
Ne gândim la ceea ce urmează, la meciul cu Slovacia. Încercăm să ne pregătim cât mai bine, în timpul scurt care a mai rămas, pentru a fi cea mai bună versiune a noastră la ora jocului.
Toate meciurile le abordăm la victorie și cu siguranță asta ne dorim să facem, doar suntem la un Campionat European și nicio echipă nu a ajuns aici din întâmplare.
Toate echipele sunt puternice și cu siguranță ne va aștepta un meci greu. Sper ca noi să fim cei care vom câștiga, să ne bucurăm alături de suporteri”, a declarat Nicolae Stanciu, potrivit Agerpres.
- 1 gol a marcat până acum Nicolae Stanciu la EURO 2024, în meciul de debut Ucraina, scor 3-0.
Andrei Burcă: ”Slovacia este o echipă bine organizată, au niște principii foarte clare”
Andrei Burcă a susținut că Slovacia este un adversar puternic, solid, care se bazează mai mult pe jocul colectiv. Însă, stoperul ”Tricolor” a subliniat că în trupa lui Francesco Calzona există și jucători de valoare, care pot destabiliza oricând adversarul.
Dar, Burcă a spus că România va fi echipa mai puternică în acest duel, care ar trebui să se afle la conducerea jocului.
”Mâine ne așteaptă un meci foarte dificil, împotriva unul adversar bun. Slovacia este o echipă bine organizată, au niște principii foarte clare. Sunt arțăgoși, au și jucători care individual sunt valoroși.
I-am analizat foarte bine, știm cu joacă, cum stau tactic în teren, dar cheia jocului este la noi.
Sunt un grup și o echipă muncită, dar noi de bazăm pe principiile și valorile noastre”.
a spus Burcă, la conferința de presă dinaintea partidei.
- Andrei Burcă a fost titular în cele două meciuri ale României de la EURO 2024 (victoria cu Ucraina, scor 3-0 și înfrângerea cu Belgia, scor 0-2) și a avut evoluții apreciate.
Etichete:
nicolae stanciu,
slovacia romania,
romania euro 2024,
romania optimi,
romania pregatiri euro
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Source link