Ianis Hagi (25 de ani) a avut o prestație solidă în meciul cu Slovacia, scor 1-1, rezultat care i-a calificat pe ”Tricolori” în optimile de finală.
Presa internațională crede că Ianis Hagi a trăit până acum în umbra lui Gheorghe Hagi. Jurnaliștii de la Reuters au analizat prestația ”Tricolorilor” de la Campionatul European din Germania și l-au remarcat pe Ianis Hagi.
”Ianis Hagi a trebuit să trăiască până acum în comparații făcute cu tatăl său, unul dintre cei mai mari jucători ai României, Gheorghe Hagi, dar la Campionatul European din Germania are șansa de a-și face propriul nume.
Mijlocașul ofensiv în vârstă de 25 de ani a fost decisiv în partida României cu Slovacia, terminată la egalitate, 1-1, în ultimul meci din Grupa E, de miercuri, unde a obținut penalty-ul din care Răzvan Marin a egalat.
Gheorghe Hagi a avut posibilitatea de a juca atât pentru Real Madrid, cât și pentru Barcelona într-o carieră importantă la nivelul echipelor de club și a condus Steaua București în finala Cupei Europei din 1989, pe care a pierdut-o în fața lui AC Milan.
Drumul fiului său a fost mai mult o luptă. Ianis a crescut în academia tatălui său și a fost debutat de către tatăl său la 16 ani, la clubul Viitorul Constanța. Mai târziu s-a alăturat echipei italiene Fiorentina, Genk în Belgia și acum Rangers, în Scoția”, au scris jurnaliștii de la Reuters.
În 38 de selecții la naționala României, Ianis Hagi a marcat de 5 ori. Cota de piață a lui Ianis Hagi este de 2 milioane de euro, conform Transfermarkt.
Ilie Dumitrescu a lăudat prestația lui Ianis Hagi după meciul România – Slovacia 1-1. ”Ianis a arătat, chiar dacă nu a jucat foarte mult, că este unul dintre puținii jucători cu personalitate în momentele cheie. A fost criticat după primele meciuri, l-au făcut cum au vrut ei, dar a arătat că este singurul care are personalitate și își asumă în momentele decisive”, a declarat Ilie Dumitrescu.
Ianis Hagi a avut un rol important în meciul cu Slovacia, primul în care a fost titular la EURO. Fotbalistul lui Rangers a obținut penalty-ul din care Răzvan Marin a stabilit scorul final și i-a adus României punctul care a făcut-o câștigătoare a Grupei E.
Source link