Povestea de succes și dramele Simonei Halep

Simona Halep s-a născut la Constanța pe 27 septembrie 1991, iar pasiunea pentru tenis i-a înflorit de la o vârstă fragedă. La doar 4 ani, Simona a fost fascinată de acest sport, după ce și-a urmărit fratele mai mare la antrenamente. Așa a început o poveste ce avea să ducă la o carieră strălucită în lumea tenisului.

Primii pași în acest sport i-a făcut alături de antrenorul fratelui său, Ioan Stan. Acesta i-a observat potențialul, iar drumul spre succes a fost presărat cu multă muncă și determinare. Dornică de mai mult, în 2007, la 16 ani, Simona s-a mutat la București. Un an mai târziu, a început să joace în turneele pentru junioare, iar în 2008 a venit și primul moment cu adevărat important din cariera ei sportivă. Halep s-a impus la Roland Garros, la junioare, învingând-o pe Elena Bogdan în finală, cu scorul de 6-4, 6-7, 6-2.

Sacrificiul pentru performanță

La 18 ani, Simona a luat o decizie majoră: a optat pentru o reducere a bustului, considerând că acesta o împiedica în drumul ei către performanță. Un an mai târziu, în ianuarie 2010, Halep a participat la Australian Open, dar a fost eliminată în primul tur al calificărilor. În aprilie, însă, a obținut prima performanță într-un turneu WTA, ajungând în sferturile de finală la Marbella, Spania, unde a fost învinsă de Flavia Pennetta. În același an, a jucat și prima finală WTA, la Fes, în Maroc, însă a pierdut cu 6-4, 6-2 în fața Ivetei Benesova. Cu toate acestea, Halep a intrat în Top 100 mondial, clasându-se pe locul 96.

În 2013, lumea tenisului a început să o cunoască pe Simona Halep. În mai, ea a ajuns până în semifinalele turneului de la Roma, unde a fost învinsă de lidera mondială, Serena Williams. În luna iunie, Halep a câștigat primul ei turneu WTA la Nürnberg, iar în săptămâna următoare s-a impus și pe iarba de la Den Bosch. Tot în acel an, a obținut titluri la Budapesta, New Haven (SUA) și Moscova. Pe 3 noiembrie 2013, Simona Halep a triumfat și la Turneul Campioanelor de la Sofia, câștigând astfel șase finale WTA, pe toate cele trei suprafețe: zgură, iarbă și hard.

2017, locul 1 WTA

În ianuarie 2014, Simona a intrat în prestigiosul top 10 WTA. Tot în acel an, a jucat prima ei finală de Grand Slam, la Roland Garros, dar a fost învinsă de Maria Șarapova. Prima victorie la un Grand Slam a continuat să se lase așteptată, iar în 2017, Simona a ajuns din nou în finala de la Roland Garros. A condus cu 6-3, 3-0 împotriva Jelenei Ostapenko, însă, din păcate, a fost învinsă. Totuși, accederea în finală i-a asigurat pentru prima dată poziția de numărul 1 mondial în clasamentul WTA.

Despre acea finală pierdută, Halep a declarat că timp de trei luni nu a reușit să fie fericită, nu găsea bucurie în nimic și se trezea plângând în miez de noapte.

2018 & 2019 – Grand Slam

În ianuarie 2018, Simona Halep a pierdut o nouă finală de Grand Slam la Australian Open, unde a fost învinsă de Caroline Wozniacki cu 6-7, 6-3, 4-6. A continuat să muncească intens, iar primul ei trofeu de Grand Slam a venit tot în 2018, la Roland Garros. După o finală intensă împotriva lui Sloane Stephens, Halep s-a impus cu 3-6, 6-4, 6-1. În 2019, a cucerit al doilea său titlu de Grand Slam, câștigând la Wimbledon după o finală spectaculoasă împotriva Serenei Williams, pe care a învins-o cu 6-2, 6-2.

De-a lungul carierei, Simona a jucat 42 de finale la turneele de simplu WTA, câștigând 24 dintre acestea.

După ce a debutat pe tabloul principal al unui turneu WTA în 2010, în ianuarie 2014 a intrat în top 10 mondial, iar în 2017 a ajuns pe locul 1 în clasamentul WTA. A pierdut primele trei finale de Grand Slam, dar a câștigat următoarele două.

Suspendarea lui Halep

În octombrie 2022, a fost anunțat că Halep a fost testată pozitiv pentru substanța interzisă roxadustat la US Open din 2022. Ulterior s-a anunțat că au fost găsite anomalii în pașaportul biologic al lui Halep, iar acestea vor fi luate în considerare la tribunal.

La 12 septembrie 2023, suspendarea lui Halep a fost menținută și s-a anunțat că Halep va primi o interdicție de patru ani de a juca tenis, ceea ce înseamna că urma să fie eligibilă pentru a reveni la competiție pe 7 octombrie 2026. Autoritatea Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA) a publicat un raport detaliat de 126 de pagini cu privire la investigația legată de cazul de dopaj a lui Halep și de inconsecvențele din pașaportul ei biologic.

De asemenea, ITIA a cerut descalificarea rezultatelor lui Halep din 8 martie 2022, când a fost recoltată Proba de sânge 44, până la 7 octombrie 2022, demararea suspendării provizorii a lui Halep. Asociația jucătorilor profesioniști de tenis a continuat să o apere pe Halep și a numit gestionarea situației lui Halep o “rușine”,  în timp ce directorul laboratorului de toxicologie de la CHU de Garches (și expert judiciar al Curții Supreme din Franța) a spus “noi condamnăm o femeie nevinovată. Facem o greșeală.”  Halep a făcut apel în februarie 2024. Pe 5 martie 2024 ea a câștigat contestația și poate concura din nou în tenis profesionist activ, după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv i-a redus suspendarea de la 4 ani la 9 luni.

Recent Comments

No comments to show.

T&Cs Apply
Se aplică Termene și Condiții de pe website-ul Organizatorului.

New Casinos
PariuriPlus îți aduce o experiență palpitantă în lumea jocurilor de noroc online, cu o selecție variată de sloturi, jocuri de masă și opțiuni live. Beneficiezi de promoții atractive și de asistență clienți profesionistă. Explorează și câștigă alături de PariuriPlus!

Maxbet Casino - experimentează excitația jocurilor de noroc într-un mediu elegant și modern. Beneficiază de o gamă variată de sloturi, jocuri de masă și pariuri sportive, alături de servicii premium și promoții exclusive.

Favbet Casino îți oferă o experiență captivantă de jocuri de noroc online, cu o gamă variată de sloturi și jocuri de masă, promoții atractive și asistență clienți de încredere. Descoperă distracția și câștigă la Favbet Casino!

Winmasters este un cazinou online de încredere, oferind o gamă variată de jocuri de noroc, inclusiv sloturi video, ruletă și blackjack. Beneficiază de bonusuri generoase și asistență profesională pentru clienți, fiind alegerea perfectă pentru experiențe de joc captivante.

Superbet Casino este un paradis al jocurilor de noroc, unde emoția și adrenalina se întâlnesc. Beneficiind de o varietate bogată de sloturi, jocuri de masă și opțiuni live, cazinoul își atrage clienții cu premii fabuloase și o experiență de neuitat.

Cazinoul Mozart este un sanctuar elegant al jocurilor de noroc, inspirat de rafinamentul și pasiunea muzicală a lui Mozart. Atmosfera rafinată, decorul clasic și gama diversificată de jocuri de cazino creează o experiență distinctă și memorabilă pentru oaspeți.

topcasepariuri.ro
Dreputri de autor ©️ 2024 topcasepariuri.ro.
Decizia ONJN 865/24.04.2024. Interzis persoanelor sub 18 ani.