Analiză și informații pentru Peru v Chile
Al doilea meci de la Copa America, Peru – Chile, programat în noaptea de vineri spre sâmbătă în România (ora 03:00) se regăsește, de asemenea, pe lista noastră de pariuri. Jocul se desfășoară în cadrul Grupei A, din care mai fac parte Argentina și Canada, în Texas, pe arena echipei de fotbal american, Dallas Cowboys.
Cota vine din oferta Betano pariuri sportive.
Peru: Forma echipei, știri și statistici
Peru a obținut două victorii la ediția precedentă din Copa America (excluzând penalty-urile), dar a ajuns până în semifinale, unde a cedat cu Brazilia (0-1), apoi în finala mică disputată cu Columbia (2-3). Selecționata La Rojiblanca a fost în prim-plan mai mereu după 2010, având clasări în Top 4 la patru din ultimele cinci competiții. Și nu a mai fost eliminată din faza grupelor din 2005.
Mai recent, Peru a trecut însă prin momente mai dificile, la nivel oficial. A ratat calificarea la Cupa Mondială din 2022, iar în calificările pentru următorul turneu mondial a început cât se poate de prost, cu șase meciuri fără victorie și doar două puncte obținute. America de Sud are șase locuri de calificare directă plus încă unul care duce într-un play-off, dar Peru ocupă deocamdată ultima poziție.
Pe măsură ce Copa America s-a apropiat, selecționata condusă de Jorge Fossati nu a mai pierdut. În amicalele din prima jumătate a lunii, Peru a terminat 0-0 cu Paraguay și a învins El Salvador cu 1-0. A ajuns astfel la cinci meciuri fără înfrângere (trei victorii), dintre care trei le-a încheiat și fără gol primit. Însă nici nu a înfruntat o forță în acest interval. Seria fără eșec a debutat în noiembrie 2023, cu o remiză pe teren propriu în disputa cu Venezuela, 1-1.
La 40 de ani, veteranul Paolo Guerrero este încă unul dintre cei mai periculoși jucători din actuala echipă națională. Fostul atacant de la HSV Hamburg are 39 de goluri în cele 119 de apariții pentru Peru. Atacul va fi condus și de Gianluca Lapadula (Cagliari), care a ajuns și la la 34 de ani. Toți cei patru atacanți care au înscris cel puțin 9 goluri pentru prima reprezentativă au trecut de pragul vârstei de 30 de ani.
În ceea ce privește lotul, mai merită reținut faptul că Jorge Fossati are doar șase jucători din 26 care sunt legitimați la cluburi din Europa.
Chile: Forma echipei, știri și statistici
Chile a câștigat Copa America de două ori în ultimul deceniu, chiar consecutiv în 2015 și 2016, dar a fost într-un regres în ultima perioadă, pe măsură ce au mai trecut și anii peste niște jucători exponențiali, precum Alexis Sanchez și Arturo Vidal. „La Roja” a ratat prezența la ultimele două ediții de Cupă Mondială, iar la Copa America din 2021 a încheiat pe locul 7.
În calificările pentru Mondialul din 2026, Chile ocupă doar locul 8, având un singur succes în șase partide, chiar contra Peru pe teren propriu, cu 2-0. Alexis Sanchez & Co au obținut un singur punct în ultimele trei evoluții oficiale, cu Paraguay (0-0). Remiza a fost încadrată de eșecurile cu Venezuela (0-3) și Ecuador (0-1). Este și motivul pentru care federația de la Santiago de Chile a decis să schimbe antrenorul. Din ianuarie, selecționata este condusă de Ricardo Gareca.
Iar rezultatele din 2024 au fost mai încurajatoare pentru Copa America. În primul rând, atacul s-a prezentat mai dinamic, reușind 8 goluri în trei jocuri. În preliminariile pentru Mondial, echipa a înscris 3 goluri în șase partide. „La Roja” a câștigat două partide amicale cu 3-0, cu Albania și Paraguay, acest ultim joc fiind disputat în urmă cu 10 zile. Între cele două rezultate „verzi”, Chile a fost învinsă de Franța cu 3-2, după ce a deschis scorul prin Marcelino Nunez, mijlocașul echipei Norwich.
Alexis Sanchez conduce atacul și la acest turneu final. Este însă concurență pentru un loc în linia ofensivă. Victor Davila de la CSKA Moscova a marcat două goluri în amicalul cu Paraguay. Eduardo Vargas (Atletico Mineiro) a înscris și el în respectivul amical, în timp ce Ben Bereton Diaz vine la echipa națională după ce a experimentat Premier League în ultimele luni, la Sheffield United. Gareca are opt jucători care vin din Europa, dar și câțiva oameni care activează în Argentina și Brazilia.
Echipe probabile
![]() Echipă probabilă Peru |
|
---|---|
Portar | Gallese |
Fundași | Callens, Zambrano, Abram |
Mijlocaşi | Advincula, Pena, Cartagena, Castillo, Lopez |
Atacanţi | Lapadula, Guerrero |
![]() Echipă probabilă Chile |
|
---|---|
Portar | Bravo |
Fundași | Isla, Maripan, Diaz, Suazo |
Mijlocaşi | Nunez, Pulgar; Davila, Sanchez, Valdes |
Atacanţi | Vargas |
Statistica meciurilor directe Peru v Chile
Cel mai recent meci direct a avut loc în octombrie anul trecut, în calificările pentru Cupa Mondială din 2026. Chile a câștigat cu 2-0. Acest rezultat s-a consemnat în ultimele trei partide directe, Peru având un succes, iar adversarii două.
Cote pentru Peru v Chile
Peru are 9 din ultimele 10 partide cu sub 2.5 goluri la total. Pentru o Peru – Chile cu maximum două goluri pe tabelă, cota este 1.53 în oferta de pariuri Betano.
Peru vs Chile Pont: Victorie Chile
Ambele reprezentative au avut mai degrabă rezultate dezamăgitoare în ultimele partide oficiale. Chile a decis însă să-și schimbe selecționerul, iar echipa a fost mai dinamică de când a fost preluată de Gareca. Meciul amical câștigat cu 3-0 în fața echipei Paraguay, cu câteva zile înainte de Copa America, este un semnal puternic dat de „La Roja”. Chile are un lot mai valoros pe hârtie, cel mai bun exemplu fiind atunci când vine vorba despre alegerea atacanților. Se vede nevoită să-l țină pentru moment rezervă pe Bereton Diaz, concurența fiind mare. În schimb, Peru a apelat tot la veteranul Guereiro, în lipsă de alte soluții, și ar putea avea în atac doi oameni care adună împreună 74 de ani! Așadar, mizăm pe un succes al statului Chile, chiar dacă va avea serios de muncit pentru a „sparge” defensiva adversă.
Source link