SuperLiga: Oțelul – Farul, luni, 22:00, DGS 1
Reacția lui Cătălin Cîrjan, după 4-1 cu Petrolul
La finalul meciului cu Petrolul, Cătălin Cîrjan a transmis că Dinamo, dacă joacă la fel ca duminică seara, are șanse mari la play-off în acest sezon.
Mijlocașul a transmis câteva cuvinte și despre perioada de anul trecut, în care a fost legitimat la Rapid, însă în care nu a impresionat.
”Suntem bucuroși, o victorie muncită, terenul a fost greu. Am muncit toți ca o echipă. Foarte multe persoane au spus că ne batem iar la retrogradare. În seara asta am demonstrat că avem valoare și că ne putem bate la play-off.
Eu mă simt bine, am meciuri în picioare. Trebuie să joc, anul trecut (n.r. la Rapid) nu am făcut-o. Când vrea Dumnezeu, intră (n.r. golul) oricum.
A fost dificil anul trecut. Ne-am pregătit foarte bine acum. Cei tineri suntem ambițioși. A fost un an foarte greu pentru mine. M-am antrenat si separat. Acum sunt bucuros că pot să îmi arăt valoarea.
La Cluj am pierdut pe final. Avem o echipă foarte bună și avem încredere mare în noi. Asta e cheia succesului, să fim aproape de suporteri.
Eu cred că avem un lot foarte bun. Putem să ne batem pentru play-off. Ne dorim să ne batem pentru primele locuri”, a spus Cătălin Cîrjan, la flash-interviu.
Clasamentul din SuperLiga, după Dinamo – Petrolul 4-1
Etichete: dinamo petrolul, etapa 2 superliga, clasament superliga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Source link