Aventura tricolorilor la EURO 2024 s-a încheiat dureros, cu un eşec fără drept de apel, în faţa unei echipe care a făcut cel mai bun joc al său în turneu, după prestaţii nefaste în grupă. Cody Gakpo (20) şi Donyell Malen (83, 90+3) au marcat golurile unei victorii meritate.
Edward Iordănescu a anunțat ce se întâmplă cu postul său. Aflat la final de contract cu FRF, selecționerul României a dezvăluit că are nevoie de o pauză, apoi va discuta cu cei de la Federație, dar și cu familia sa pentru a lua o decizie. Totuși, Edward Iordănescu a dat de înțeles că este tentat să renunțe la funcția de antrenor al reprezentativei naționale.
“Le mulțumesc băieților pentru această poveste, sunt mândru de ei. Le cer iertare suporterilor pentru că nu am reușit să ne ridicăm la nivelul lor. Ei sunt campionii Europei! E greu să comentăm prea mult, primele 20 de minute ne-au aparținut. Am făcut această strategie, pentru că am vrut să-i surprindem. Am fost intenși, am fost agresivi, după care, la prima situație, au creat golul. Toate au fost acțiuni individuale, calitate. Echipa a dat ce-i mai bun. Am făcut improvizație la improvizație. Lucrurile sunt clare, sunt mândru pentru tot ce s-a realizat. Această echipă poate să crească. Am nevoie de odihnă, după care va fi o discuție cu cei de la Federație, dar și cu familia mea.
În acest moment, cred că familia mea are nevoie mai mare nevoie de mine mai mult decât are echipa națională. Au fost doi ani și jumătate de muncă, cu atacuri multe din diverse direcții, cu emoție. Vom vedea ce vom decide”, a declarat Edward Iordănescu, în exclusivitate, la PRO ARENA.
Source link