Jurnalist sportiv italian, Fabrizio Romano, a făcut o postare pe Twitter în care a anunțat că Mijlocașul Stanislav Lobotka a fost declarat omul meciului din această seară. Este al doilea premiu POTM la Euro 2024 pentru mijlocașul defensiv de la Napoli.
“A controlat jocul și a fost mereu în căutarea mingii. Chiar și atunci când a fost presat, el a găsit spațiu sau a creat spațiu pentru alții. A arătat o gamă excelentă de pase, în special din adâncime”, a anunțat UEFA.
România – Slovacia. 5 victorii pentru tricolori, 5 remize și o înfrângere contra slovacilor, în 1942
Avem 11 meciuri disputate până acum contra slovacilor, cu 5 victorii pentru tricolori şi 5 remize, o singură înfrângere, un 0-1 la Bratislava, amical din 1942.
Poate cei mai importanţi jucători ai adversarilor noştri sunt Skriniar (PSG), Lobotka (Napoli), Hancko (Feyenoord), Duda (Verona) şi Dubravka (Newcastle).
Meciul va fi arbitrat de germanul Daniel Siebert, care va fi ajutat de Jan Seidel şi Rafael Foltyn, în timp ce rezervă va fi Felix Zwayer. În Camera VAR se vor afla germanii Bastian Dankert şi Christian Dingert, dar şi italianul Massimiliano Irrati.
Source link