În mai puțin de trei luni de la lansare, canalul de sport al Televiziunii Române a realizat un record de audiență, înregistrând, la nivel urban 18+, în minutul de aur al transmisiei, un vârf de 1,3% rating.
Revenirea României la un turneu European după opt ani a adunat suporterii naționalei în fața televizoarelor. După victoria uriașă a României în fața selecționatei Ucrainei, antrenorul tricolorilor, Edi Iordănescu, și căpitanul echipei, Nicolae Stanciu, au discutat cu jurnaliștii și au transmis primele gânduri după acest rezultat istoric.
În mai puțin de trei luni de la lansare, canalul de sport al Televiziunii Române a realizat un record de audiență, înregistrând, la nivel urban 18+, în minutul de aur al transmisiei, un vârf de 1,3% rating. Aceste cifre au plasat canalul de sport al Televiziunii Române pe prima poziție în topul televiziunilor de profil din România, care analizau în direct performanța tricolorilor.
240 de mii de telespectatori au urmărit, la nivel național, pe TVR SPORT, emoțiile împărtășite de liderii naționalei la conferința susținută după partida România-Ucraina.
Conferința de presă a fost transmisă și online, pe TVR+, platforma Televiziunii Publice.
Pe parcursul turneului final, echipa TVR, formată din Dragoș Stoica, reporter, și Valentin Motorga, cameraman, continuă să aducă telespectatorilor cele mai noi știri din Germania, noua capitală a fotbalului european. Noutățile EURO 2024 sunt transmise în cadrul jurnalelor TVR și sunt dezbătute la TVR SPORT, în emisiunea „EuroArena”.
Sâmbătă, 22 iunie, de la ora 21.00, alături de Costin Desliu și invitații săi, fostul internațional Adrian Iencsi și jurnalistul Ionel Stoica, revin în „EuroArena” la TVR SPORT, înaintea partidei tricolorilor în compania Belgiei, iar de la ora 24.00 pentru o primă analiză a partidei.
Mai mult în Media, TV, Audiențe
Source link